Pian şi tehnologie în ziua a 3-a, cu Cătălin Creţu

La InnerSound 2016, Cătălin Crețu va interpreta la pian acustic preparat tehnologic, sampler și sintetizator un program alcătuit exclusiv din compoziții proprii și momente algoritmic-improvizatorice.

Cătălin Crețu (n. 1971) este cercetător ştiinţific la Centrul de Muzică electroacustică şi Multimedia al Universității Naționale de Muzică din București. A urmat cursurile de master în Compoziţie (2001-2002, bursier Erasmus) și Compoziţie multimedia (2006-2008), ambele la Hochschule für Musik und Theater Hamburg. În 2008 a obţinut titlul de Doctor în muzică iar în 2012 a absolvit Școala post-doctorală MIDAS, ambele la UNMB. Din 2003 este membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Desfășoară o bogată activitate artistică în zona compoziției interactive și multimedia. www.catalincretu.ro

Leave a Reply