Call for short films

S-au deschis înscrierile pentru SILENT FILM NIGHT, care se desfășoară în cadrul celei de-a patra ediții a INNERSOUND NEW ARTS FESTIVAL (28 septembrie – 1 octombrie, București). Până pe 25 iulie, tinerii artiști își pot înscrie scurtmetrajele mute și de animație în competiție. O proiecție specială la Cinema Elvira Popescu, însoțită de o coloană sonoră realizată special de tineri compozitor români și interpretată live de ansamblul cameral Sono Mania (clarinet, vioară, violă și violoncel), cu dirijorul Alexandru Mija la pupitru, precum și Trofeul InnerSound în valoare de 150 de euro se numără printre oportunitățile de care vor beneficia filmele selectate pentru a fi proiectate la SILENT FILM NIGHT. Din juriul competiției fac parte regizorul Andrei Ujică, unul dintre cei mai cunoscuți și premiați regizori de origine română, de asemenea profesor de film la Universitatea Națională din Karlsruhe (Germania), regizorul Claudiu Mitcu,  creatorul unor documentare  multipremiate  precum Circul Vesel, Maria sau recentul Rețeauași monteurul Cătălin Cristuțiu, cunoscut pentru colaborările sale cu regizori precum Radu Jude, regretatul Cristian Nemescu și Nae Caranfil.

Un eveniment unic în România, singurul care pune împreună arta filmului și cea a compoziției, cu o coloană sonoră interpretată live, SILENT FILM NIGHT are loc pe 29 septembrie, de la ora 20.

Tema celei de-a patra ediții a INNERSOUND NEW ARTS FESTIVAL este TOUCH și invită la reflecție asupra atingerii:  ca graniță între tehnologie și simțire, ca punct de întâlnire între artist și spectator, ca prim pas concret de la sentiment la materie.

TOUCH reprezintă și punctul de pornire în realizarea scurtmetrajelor, putând fi interpretată în orice tip de limbaj vizual (narativ, experimental, o combinație a acestora etc). Scurtmetrajele trebuie să aibă o durată între 3 și 8 minute.

Înscrierea scurtmetrajelor se poate face până în data de 25 iulie, astfel:

• Prin transfer electronic sau link către Vimeo/Youtube, pe adresa: innersound.festival@gmail.com
sau
• Prin poștă, pe adresa:

Centrul de Muzică Electroacustică și Multimedia
Universitatea Națională de Muzică din București
Dl. Cătălin Creţu
Str. Ştirbei Vodă nr. 33, sector 1, 010102, București, România

Tinerii artiști sunt rugați să includă în aplicație un CV sau o scurtă biografie, un synopsis sau scenariul filmului, precum și un text scurt ce descrie legătura cu tema festivalului, TOUCH. Rezultatele urmează să fie anunțate în jurul datei de 1 august, iar regizorii selectați vor fi puşi în legătură direct cu tinerii compozitori.

Cea de-a patra ediție a INNERSOUND NEW ARTS FESTIVAL aduce în București între 28 septembrie și 1 octombrie concerte camerale, instalații, film mut și fotografie precum și workshop-uri creative, punând muzica contemporană în relație cu artele vizuale și multimedia. Printre invitații acestei ediții se numără: cvartetul de coarde Ad Libitum ( violoniștii Alexandru Tomescu și Șerban Mereuță, violistul Bogdan Bisoc și violoncelistul Filip Papa), ansamblul cameral SonoMania, dirijorul Alexandru Mija, pianiștii Gabriela Sultana (Malta) și Mihai Măniceanu (România), acordeonistul Ghenadie Rotari (Moldova-Italia), ansamblul de tehno acustic Project 128 (Olanda), compozitoarea și artista multimedia Svetlana Maras (Serbia), soundartist-ul și DJ experimental Lukatoyboy (Serbia).

Leave a Reply